AirOS 5 — mod access point
Access point-ul este nodul central al rețelei wireless. De obicei acesta este legat la internet (printr-un router sau direct); la acest nod central se vor conecta toate celelalte dispozitive wireless din rețea (calculatoare, laptopuri, imprimante etc.).
Pentru a seta un dispozitiv Ubiquiti (Rocket, NanoStation, NanoBeam, PowerBeam etc.) ca access point, trebuie să-l conectați prin cablu la un computer și să îl accesați cu ajutorul unui browser web, accesând adresa http://192.168.1.20. După conectare veți fi invitat să introduceți numele de utilizator și parola (implicit acestea sunt ubnt / ubnt).
1. Alegerea modului wireless
După ce v-ați autentificat, selectați tab-ul Wireless și setați opțiunea Wireless Mode la valoarea Access Point, ca în imaginea de mai jos:

2. Identificatorul de rețea (SSID)
SSID (Service Set Identifier) este un șir de 2–32 de caractere care identifică în mod unic un access point. Implicit este setat la ubnt, dar îl puteți personaliza conform necesităților dvs.
După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, SSID-ul se poate ascunde (opțiunea Hide SSID), pentru a îngreuna accesul „musafirilor nepoftiți" la access point. Rețineți totuși că această metodă funcționează doar în cazul „hackerilor" de ocazie. O persoană hotărâtă să vă acceseze rețeaua wireless nu se va împiedica în acest mic amănunt.
![]()
3. Codul de țară
Ca să ne asigurăm că folosim access point-ul conform normelor din țara noastră (frecvențe, putere de emisie, lățime de bandă etc.), pentru Country Code selectăm România.
![]()
4. Standard IEEE 802.11
Dispozitivele din seria M ale Ubiquiti Networks funcționează întotdeauna în mod mixed. În 2.4 GHz este folosit standardul 802.11 b/g/n, în banda de 5 GHz avem 802.11 a/n. Opțiunea IEEE 802.11 Mode nu este modificabilă.
![]()
5. Frecvență și lățime de bandă
Frecvențele folosite de dispozitivele wireless sunt standardizate și depind de țară, bandă (2.4 GHz sau 5 GHz) și lățimea de bandă utilizată. Pentru banda de 2.4 GHz sunt alocate 13 canale, pentru 5 GHz sunt disponibile 36 de canale.
Dispozitivele Ubiquiti Networks sunt capabile să folosească lățimi de 5, 10, 20 și 40 MHz. Cu cât lățimea de bandă este mai ridicată, cu atât capacitatea de transfer este mai mare. Lățimile de bandă mai înguste permit o transmisie mai stabilă când distanța dintre access point și clienți este foarte mare sau când spectrul radio este aglomerat.
Cum se alege frecvența potrivită? Intrați în Tools » Site survey și o să vedeți toate access point-urile din zona dvs. Încercați să alegeți un canal care este liber, nefolosit de alte dispozitive wireless.
Atenție: dacă intenționați să conectați la AP-ul dvs. clienți non-Ubiquiti, selectați lățimea de bandă de 20 MHz, aceasta este cea standard.

6. Putere de emisie
Puterea maximă de emisie depinde de modelul access point-ului pe care îl dețineți (este specificată în fișa tehnică). Teoretic, cu cât puterea de emisie este mai mare, cu atât dispozitivul wireless „bate" mai departe.
Totuși, trebuie să țineți cont că puterea maximă admisă este reglementată de organismele abilitate. Pentru mai multe detalii consultați site-ul ANCOM. Ca să fiți sigur că respectați legislația în vigoare, bifați Auto Adjust to EIRP Limit. Limita puterii va fi ajustată automat în funcție de câștigul antenei (Antenna Gain) și pierderile în cablul RF (Cable Loss).

7. Rata de transfer
Rata de transfer definește viteza maximă cu care access point-ul ar trebui să transmită pachetele. Viteza maximă depinde de mai mulți factori, cum ar fi lățimea de bandă și calitatea conexiunii radio. Este recomandat să fie bifat Automatic, dispozitivul wireless determinând singur rata de transfer optimă.
![]()
8. Securitate
Deoarece dispozitivele wireless folosesc undele radio pentru a transmite datele, practic oricine le poate intercepta. De asemenea, există riscul ca persoane neautorizate să se conecteze la access point-ul dvs., în scopul de a vă compromite rețeaua sau de a se folosi de resursele dvs. — de exemplu, să vă folosească conexiunea la internet.
Pentru a preveni acest lucru au fost dezvoltate o serie de metode de criptare și autentificare. În acest moment protocolul WPA2 este cel recomandat, WEP și WPA fiind relativ ușor de penetrat.
Atenție: chiar și folosind WPA2 există posibilitatea ca rețeaua dvs. să fie compromisă, prin atacuri brute-force care încearcă să ghicească cheia de acces. Din acest motiv vă recomandăm să folosiți drept cheie de acces șiruri de caractere lungi și aleatoare, cât mai greu de ghicit.
O protecție suplimentară (dar nu suficientă în sine) este să folosiți MAC ACL, prin care permiteți accesul la AP doar clienților cu o anumită adresă MAC.

9. Salvarea setărilor
După ce ați realizat toate setările corespunzătoare necesităților dvs., apăsați butonul Change, aflat în dreapta jos, după care confirmați că doriți să salvați modificările, apăsând butonul Apply din partea din dreapta sus a paginii de administrare. În câteva secunde access point-ul va încărca noua configurație și va fi gata de utilizare.
Text original wifimag.ro. Nu îl reproduceți fără acordul nostru scris.